Citat

Am vazut un status care mi-a placut mult: "I've built a wall not to block anyone, but to see who loves me enough to climb over it..."

In cautarea culturii

Da, mai nou cultura trebuie cautata. Si s-a scumpit. Ca orice produs se vinde si se cumpara, iar daca nu esti multumit, sa fii sanatos. Nu exista OPC pentru asa ceva.

Am fost zilele trecute la o expozitie de fotografie la Ark. O locatie…exceptionala. Calea Rahovei, langa piata de flori. M-am dus cu niste prieteni. Singura nu cred ca as fi indraznit. Urcam treptele si dam sa intram pe usa. Imediat un nene ne ia in primire: stiti, expozitia foto… Sigur, sigur, ocoliti dvs cladirea si vedeti niste trepte. Nu se putea intra pe acolo. Parea ceva privat ori cu access pe baza de invitatie. Buuun. Si purcedem la ocolitul cladirii. Ajungem in partea celalata, si dam de o usa care dadea exact in acceasi locatie. Nu putea fi asta. Suntem pe punctul sa renuntam, ne intalnim cu alte fete dezamagite ale altor “rataciti” in cautarea artei, cand vad niste trepte spre subsol, care se terminau cu niste tomberoane de gunoi. Hmm, nu poate fi asta, acolo se tine gunoiul. Si, in plus, nu e nici un indicator. Unul din noi isi ia inima in dinti, coboara si…stupoare doamnelor si domnilor, chiar acolo era. Pentru cultura trebuie, nu-i asa, folosita usa din spate. E ceva ce trebuie ascuns. Pentru sindrofii, da, intrarea principala. De mentionat ca cele doua comunica intre ele printr-un hol.
Buuun. Intram. O sala mare, plina de toata tubaria cladirii, toate tevile de alimentare stateau frumos in tavan atragandu-ne atentia mai mult decat cele cateva (vreo 30) de poze. As fi preferat sa fie in aer liber.
Da’ ma macina o intrebare: daca tot ne plangem ca lumea nu e interesata de cultura ci mai mult de subcultura, cum alegem noi sa o promovam? Printre gunoaie?
Ca sa nu mai spun de cat costa un bilet la un spectacol. De orice: de la balet la patinaj. Cultura e scumpa. A devenit elitista.
Si artistii nu mai pun atat de mult suflet as they used to. Un exemplu este spectacolul de tango de ieri de la sala palatului. Mecanic, fara emotii, fara ceva adanc de transmis publicului. Plus multa umplutura. Plus microfonie si scaunele acelea inghesuite. Pai se compara cu confortul de la o sala de cinema din Mall? Aici nici macar nu poti sa stai cu picioarele comod, trebuie sa le strangi oarecum sub tine. Plus ca esti extrem de aproape de celalalt. O gripa porcina, ceva? Hai domle ca e la oferta, e d’aia noua.

Am eu pretentii prea mari ?

De-ar fi lumea mai ca lumea

Iar nu am timp...dar promit sa scriu despre ascultarea activa si "Surzi"
Iar expresia De-ar fi lumea mai ca lumea am auzit-o la radio Guerrilla :)

Nu este fericit cel ce face ceea ce doreste, ci cel ce iubeste ceea ce face

No es feliz el que hace lo que quiere, sino el que quiere lo que hace.



E un joc de cuvinte care spune: Nu este fericit cel ce face ceea ce doreste, ci cel ce iubeste ceea ce face. (Querer- inseamna atat a dori, cat si a iubi)

Si totusi cred ca daca vei face ceea ce doresti, vei iubi ceea ce faci.

Nu am foarte mult timp sa scriu, pentru ca...trebuie sa ma duc la serviciu. Si nu-mi place jobul pe care il am. Pentru ca muncesc doar pentru salariu. Nu este ceva creativ, motivant sau interesant. Si imi ocupa tot timpul. Ma rog, foarte mult timp. Timp pretios din viata mea.
Voi incerca sa ma pregatesc mai mult intr-un alt domeniu, cel foto, si, cu ajutorul lui Dumnezeu voi ajunge sa imi fac munca cu placere. Este un domeniu in care poti mereu inova, surprinde noi unghiuri, te poti juca cu culorile...Esti mai aproape de natura si de evenimente inedite. Simti ca traiesti si iti exprimi pasiunea. Nu te inchizi intre patru pereti de dimineata pana seara, intr-un aer inchis si o atmosfera apasatoare de lucru, in care oamenii isi comunica doar sentimente negative.

Egoismul ce se naste din spiritul de turma

Speram cu totii la schimbari majore. Schimbarea vine totusi din interior. Partea rea este ca ne comparam cu ceilalti in conditiile in care nu am avut parte de aceeasi educatie, acelasi mediu, aceeasi experienta de viata. Avem pretentia ce ceilalti sa ne semene, sa fie, nu-i asa, "dupa chipul si asemanarea noastra". Hmmm, ce vorba bine spusa, pentru ca si chipul conteaza pana la urma foarte mult. Traim intr-o tara saraca si ma gandesc ca totusi lipsurile ne-au facut pe noi, poporul roman sa ajungem la coada Europei. Dar daca am vrea, am putea sa ne schimbam. In bine. Trebuie doar sa luam ce e mai bun de la altii si sa le urmam exemplul, eventual sa venim cu idei noi. Din pacate creativitatea cam lipseste cu desavarsire iar daca apare nu are un cadru unde sa se manifeste. Avem un spirit de turma adanc inradacinat care face parte din "spiritul mioritic"- hahaha ce asemanare faina.
Exista totusi si asa numitii intelectuali in tara asta. Din pacate, observ ca multi dintre ei traiesc in sfere mult prea inalte si...nu le mai ajunge nimeni la nas. Daca am putea fi mai uniti, daca am impartasi celorlalti putin din ceea ce stim noi, atunci am putea vorbi de o evolutie. Dar atunci cand progresam, preferam sa o facem pe cont propriu si ne pazim bruma de comoara acumulata , micul bagaj de cunostinte ca pe un mic arsenal, pe care sa-l putem arunca in ochii celorlalti ca un fel de praf in ochi. Pentru a iesi in evidenta trebuie sa fii diferit, dar nu egoist.

It's just a matter of attitude BINE SPUS!!!

If you don't like something, change it. If you can't change it, change your attitude. Don't complain

Mircea Dinescu - Femei de cariera

Mircea Dinescu - Femei de> > carieră > > > > > >



Femeile s-au opintit câteva> > secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu> mai> > ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu. > > > > Muncim ca nişte tâmpite,> > îi mulţumim patronului că ne dă şansa> extraordinară de> > a lucra şi-n weekend, ca să ne afirmăm şi să ne> ţinem> > de deadline. Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i> mai> > vezi luni după-masă, când se deşteaptă din> mahmureli de> > cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le> ţine> > locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut> ulcer> > de când mănânci numai kebab în chiflă, la> serviciu, ca> > să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit> cu> > două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul> > triumfului tău personal.> Noaptea visezi color Acrobat> > Reader, Outlook şi Power Point, coşmarul> ţi-e> > împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care> scrie> > "urgent", "campanie",> > "scheme", "rapoarte". > > În somn, butonul Delete nu> > merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti> ţipând.> > Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că> e deja> > 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit> > strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea.> Scuză-mă, te> > las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă... > > > > Munca e bună numai când> > ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales,> îţi> > dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez> prevede> > că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe> > săptămână şi să ameţeşti în bar două zile> pe> > săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil.> Carierismul> > e> plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la> Hollywood> > , care insinuează că o femeie poate face orice,> > dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv,> naşte> > trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf,> soţul o> > iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe> > săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi> e> > neurochirurg şef la Memorial Hospital , nu e stresat> deloc,> > face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă> pe ea> > cu maşina la firmă, seara. > > Pardon, noaptea. Nu se ştie> > când operează el pe creier şi mai face şi lecţii> cu> > ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru> rapoarte> > zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt> > clienţi să investească. > > > > Femeile care au văzut-o pe> > Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă> drogate de> > gândul inept al unui perpetuum mobile.> Au senzaţia că se> > poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german> şi> > siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu> mândrie> > că au o directoare în familie. Când> > ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le> înţelegi> > masochismul, până la urmă. Pericolul dospeşte abia> când> > femeia de carieră are acasă un inginer care scapă> la 4,00> > de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât> de> > cât curate şi puţin sex. Muncind ca o disperată ca> să> > nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o> adică,> > femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi> > facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului> > constrâns de hormoni. > > > > Când constaţi că fetiţa> > ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici> nu> > te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi> uite> > că ştia ea ce ştia) şi> bâzâie că pe bona o iubeşte> > cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai> demisia.> > Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să> aibă el> > garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă> l-o> > termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile).> Copilul> > vrea să> > stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să> simtă> > dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai> răspuns> > la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă> şi> > i-ai spus lui "da", acoperind o secundă> telefonul> > cu palma , apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat> să> > vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea> > înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la> carieră> > de dragul familiei. > > > > Mircea, fă-te că trăiesti!> > Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul,> ca să> > vezi un film fără să te deranjeze> nimeni? Nu e cazul, că> > pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu> se> > inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai> fixe cu> > roată şi fir cârlionţat. > > > > Am chiulit şi-am să> > chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna. > > Chiuleşte şi tu,> > salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se> > poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să> ştii> > numai tu. Cele mai frumoase petice de viaţă le-am> > căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe> care> > am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea> bună,> > ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa> de> > redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de> > calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa.> Mi-a> > rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la> TVR,> > de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră> deja> >> în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea,> > fă-te că lucrezi!". Şi Mircea a ascultat. Şi> a> > ajuns departe. Până când vom pricepe omeneşte> tâlcul> > acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem> că> > trăim > > >

Neschimbatii

In zilele noastre, in care timpul e comprimat, suntem mereu pe fuga. Din cauza asta ramanem mereu aceiasi, nemaiavand timp sa ne schimbam. Dar oare de cat timp avem nevoie ? Sau de ce stimuli ? De ce trebuie mereu sa fie ceva exterior si dramatic pentru asta ? Nu poate veni din interior, ca un suflu de primavara ? De ce nu mai exista oameni cu care sa poti discuta ? Sa faci schimb de idei si sa te simti imbogatit ? Iar raspunsul implacabil vine imediat: nu am timp!
Hai sa fim seriosi...

Oamenii care canta

Ce titlu frumos, nu? Ei bine, nu e chiar asa...Stai de vorba cu cineva si dintr-o data omul incepe sa fredoneze ceva. Pentru mine una, e un semn clar ca omul (sau "oama") s-a plictisit si nu stie cum sa scape. Pai bine domne zi ceva de genu' hai ca ma grabesc, sau hai k mai vorbim, sau chiar zi ca nu te intereseaza subiectul. Dar chiar asa, sa incepi sa fredonezi in timpul unei discutii?

Astept pareri.

Unde sunt oamenii ?

As vrea sa stiu unde au disparut oamenii. Da, stiu ca ii vad in fiecare zi, dar ceva s-a schimbat. In afara de banalul "salut" sau "buna" , in functie de caz, ne limitam la discutii banale. Am ajuns de multe ori sa am rabdarea de a-i asculta pe ceilalti in speranta ca si ei vor face la fel. Dar nu. Cand tu ai nevoie sa spui ceva, ceilalti sunt prea ocupati ca sa te asculte. Dispar subit de pe mess sau iti aloca asa vreo...5, maxim 10 minute. Da, hai zi, e ceva important ? A, nu. nimic, voiam sa te intreb ce mai faci..."Bine", vine imediat raspunsul. "Tu?" "Bine si eu", ce naibii poti sa zici drept raspuns la atata creativitate. Ne ascundem de ceilalti in asa hal ca poate nici noi nu mai stim cine suntem.