Mircea Dinescu - Femei de cariera

Mircea Dinescu - Femei de> > carieră > > > > > >



Femeile s-au opintit câteva> > secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu> mai> > ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu. > > > > Muncim ca nişte tâmpite,> > îi mulţumim patronului că ne dă şansa> extraordinară de> > a lucra şi-n weekend, ca să ne afirmăm şi să ne> ţinem> > de deadline. Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i> mai> > vezi luni după-masă, când se deşteaptă din> mahmureli de> > cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le> ţine> > locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut> ulcer> > de când mănânci numai kebab în chiflă, la> serviciu, ca> > să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit> cu> > două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul> > triumfului tău personal.> Noaptea visezi color Acrobat> > Reader, Outlook şi Power Point, coşmarul> ţi-e> > împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care> scrie> > "urgent", "campanie",> > "scheme", "rapoarte". > > În somn, butonul Delete nu> > merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti> ţipând.> > Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că> e deja> > 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit> > strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea.> Scuză-mă, te> > las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă... > > > > Munca e bună numai când> > ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales,> îţi> > dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez> prevede> > că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe> > săptămână şi să ameţeşti în bar două zile> pe> > săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil.> Carierismul> > e> plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la> Hollywood> > , care insinuează că o femeie poate face orice,> > dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv,> naşte> > trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf,> soţul o> > iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe> > săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi> e> > neurochirurg şef la Memorial Hospital , nu e stresat> deloc,> > face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă> pe ea> > cu maşina la firmă, seara. > > Pardon, noaptea. Nu se ştie> > când operează el pe creier şi mai face şi lecţii> cu> > ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru> rapoarte> > zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt> > clienţi să investească. > > > > Femeile care au văzut-o pe> > Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă> drogate de> > gândul inept al unui perpetuum mobile.> Au senzaţia că se> > poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german> şi> > siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu> mândrie> > că au o directoare în familie. Când> > ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le> înţelegi> > masochismul, până la urmă. Pericolul dospeşte abia> când> > femeia de carieră are acasă un inginer care scapă> la 4,00> > de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât> de> > cât curate şi puţin sex. Muncind ca o disperată ca> să> > nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o> adică,> > femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi> > facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului> > constrâns de hormoni. > > > > Când constaţi că fetiţa> > ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici> nu> > te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi> uite> > că ştia ea ce ştia) şi> bâzâie că pe bona o iubeşte> > cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai> demisia.> > Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să> aibă el> > garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă> l-o> > termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile).> Copilul> > vrea să> > stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să> simtă> > dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai> răspuns> > la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă> şi> > i-ai spus lui "da", acoperind o secundă> telefonul> > cu palma , apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat> să> > vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea> > înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la> carieră> > de dragul familiei. > > > > Mircea, fă-te că trăiesti!> > Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul,> ca să> > vezi un film fără să te deranjeze> nimeni? Nu e cazul, că> > pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu> se> > inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai> fixe cu> > roată şi fir cârlionţat. > > > > Am chiulit şi-am să> > chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna. > > Chiuleşte şi tu,> > salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se> > poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să> ştii> > numai tu. Cele mai frumoase petice de viaţă le-am> > căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe> care> > am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea> bună,> > ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa> de> > redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de> > calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa.> Mi-a> > rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la> TVR,> > de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră> deja> >> în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea,> > fă-te că lucrezi!". Şi Mircea a ascultat. Şi> a> > ajuns departe. Până când vom pricepe omeneşte> tâlcul> > acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem> că> > trăim > > >

Neschimbatii

In zilele noastre, in care timpul e comprimat, suntem mereu pe fuga. Din cauza asta ramanem mereu aceiasi, nemaiavand timp sa ne schimbam. Dar oare de cat timp avem nevoie ? Sau de ce stimuli ? De ce trebuie mereu sa fie ceva exterior si dramatic pentru asta ? Nu poate veni din interior, ca un suflu de primavara ? De ce nu mai exista oameni cu care sa poti discuta ? Sa faci schimb de idei si sa te simti imbogatit ? Iar raspunsul implacabil vine imediat: nu am timp!
Hai sa fim seriosi...

Oamenii care canta

Ce titlu frumos, nu? Ei bine, nu e chiar asa...Stai de vorba cu cineva si dintr-o data omul incepe sa fredoneze ceva. Pentru mine una, e un semn clar ca omul (sau "oama") s-a plictisit si nu stie cum sa scape. Pai bine domne zi ceva de genu' hai ca ma grabesc, sau hai k mai vorbim, sau chiar zi ca nu te intereseaza subiectul. Dar chiar asa, sa incepi sa fredonezi in timpul unei discutii?

Astept pareri.