joi, 1 iulie 2010

Un intelept urmeaza intotdeauna glasul inimii

Editura FOR YOU are bucuria de a vă prezenta o carte scrisă de un autor român, care se ridică la nivelul celor mai valoroase cărţi ale literaturii mondiale. Zi cu zi, Călătoriile tânărului înţelept ne poartă spre cunoaştere de sine şi înţelepciune umană şi divină, într-un stil personal unic, ce poate sta alături de scrierile lui Paulo Coelho şi Kahlil Gibran. Citiţi-o şi veţi cunoaşte o bucurie intelectuală şi spirituală unică! Monica Vişan, EDITURA FOR YOUZiua 47. A inimii.
Tânărul înţelept este un încăpăţânat; ascultă numai de glasul inimii.
Îi strigă unii tovarăşi pe cale: „Vino cu noi să ne înfruptăm din comorile lumii. Nu vezi că tot drumeţul se bucură de ele? Coboară pe pământ şi nu-ţi mai irosi viaţa alergând după stele”. Însă tânărul nu ascultă decât glasul inimii. Ea îi tot şopteşte că, desigur, comoara lui se află ascunsă undeva în Univers.
Descurajat, după ani de căutări, tânărul se află pe punctul de a renunţa. „Poate că glasul inimii mă înşeală; poate că tovarăşii de drum au dreptate când spun că-mi irosesc viaţa alergând după himere”, se gândeşte tânărul nefericit.
„Renunţarea te va face şi mai nefericit”, îl dojeneşte inima. „Caută răspunsuri, prietene; întreabă norii, întreabă vântul, întreabă luna, întreabă fiecare stea în parte, de unde vine Lumina aceasta puternică. Căci unde-i Lumina, acolo este şi comoara ta”, îi dă un indiciu, inima.
Când tânărul descoperi comoara, avu parte de surpriza vieţii: „Şmechero”, îi spune inimii, „ai fost mereu lângă comoară şi mai lăsat să-mi irosesc timpul cu întrebări. „Prietene”, zâmbeşte inima mulţumită, „dacă nu întrebai, nu ajungeai la Lumină”.
I-a spus cândva Înţelepciunea, dar atunci nu a înţeles vorbele ei: „Unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta”.
Un înţelept urmează întotdeauna glasul inimii.
(http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=64)

marți, 29 iunie 2010

Your smile is important

Let your smile change the world but don't let the world change your smile :)

marți, 8 iunie 2010

Plec departe, plec pe Marte, sau poate si mai departe...

Plec in concediu....un concediu mult asteptat. Simt deja soarele ca imi incalzeste sufletul, vreau sa ma distrez, dar sa ma si odihnesc...le vreau pe toate. Simt ca traiesc, simt ca am putin timp si pentru mine....de ce nu e in fiecare zi vacanta ? Iuhuuuuuuu, let the good time begin!

Spirit sanatos

Pentru un spirit sanatos nu urati, nu invidiati si nu vorbiti de rau (radio Guerrilla)

joi, 3 iunie 2010

INCOTRO NE INDREPTAM ?

INCOTRO NE INDREPTAM ?


Citeam zilele trecute in ziar despre batrani care stau la coada la ajutor social de la 4 dimineata ca sa prinda 2 paini gratis. O batrana plangea si spunea ca daca ii ia din pensie ea ce face, ca mananca numai paine cu ceai. Batrani ce au trait o viata de sacrificiu, o viata amarata si grea, plina de lipsuri sub comunism si care iata, sunt din nou sacrificati, poate pentru ultima oara.
Astazi deschid televizorul si aud o declaratie a unui miliardar american cum ca, daca vecinul isi ia o alta casa cu o rata mica, el de ce sa nu-si ia ? Asta in timp ce unii oameni mor de foame la propriu. De parca am fi in vreme de razboi. Si totusi, batranii, din painea lor amarata tot mai gasesc o firimitura sa o imparta cu o vrabie ce le ciripeste la geam. Si surad, multumiti ca au reusit sa faca fericit un suflet.

Hai sa adoptam fiecare un batran, si sa ne facem pomana cu cate ceva de-ale gurii. Un mar, o paine, o sticla de apa, o supa calda, si vom primi la schimb o strangere tremuranda de mana si o lacrima din ochii goi.

marți, 1 iunie 2010

Citat

Critica este un lucru pe care poti sa-l eviti nespunand nimic, nefacand nimic si nefiind nimic.

marți, 27 aprilie 2010

Nu exista oameni "buni" sau "rai"

Incerc tot timpul sa clasific oamenii fie in "buni", fie in "rai", cand de fapt realitatea e ca sunt buni/rai in functie de moment sau de persoana cu care comunica. Si se pare ca ei aleg sa fie asa, si tu ai un rol mai mic in ecuatie. Si totusi, intr-un anumit procent ei devin buni/rai in functie de asteptarile noastre, cand de fapt, in esenta raman aceiasi.

marți, 13 aprilie 2010

Rostul (articol de Bradut Florescu)

ROSTUL


Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum. La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc. Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri. Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta. Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor. Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene". La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca de-aia avem UE. Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara! Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste. Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu. Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent. Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada. Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri. Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.

Sa traiesti.

Un articol de Bradut Florescu

miercuri, 24 martie 2010

De pe Facebook adunate

* Home is not where you live, but where they understand you.

* A woman is like a tea bag, you cannot know how strong she is until you put her in hot water.

* Sometimes you put walls up not to keep people out, but to see who cares enough to break them down.

* Just because I don't care doesn't mean I don't understand.

* Nostalgia for what we've lost is more bearable than nostalgia for what we never had.

vineri, 12 martie 2010

Ce fel de blogger sunt eu daca imi place mai mult sa citesc decat sa scriu ? Dar va veni si vremea aceea...

miercuri, 10 martie 2010

Be picky!

You're picky about the car you drive. You're picky about what you wear. You're picky about what you put in your mouth. We want you to be pickier about what you think. --- Abraham

miercuri, 3 martie 2010

Cursuri de nesimtire

In ziua de azi putini isi pot permite sa lucreze in tura de noapte. Motivul ? Dis-de-dimineata de pe la 7 se poate auzi cainele vecinului care latra...a paguba. Paguba de somn in primul rand. Apoi, deja daca a venit primavara, trebuie sa se faca niste reamenajari ceva, asa ca te initiezi brusc in taienel meseriei cu un sunet de masina de gaurit, dalta si ce o mai fi prin casa omului. Iar afisul care imi vine in minte este: Pastrati linistea locatarilor intre 22-6. Pai si atunci ? Cine l-a inventat trebuie sa fi lucrat numai tura de dimineata, si trebuie, cu siguranta, sa se fi gandit fooooarte adanc. Sau, trebuie sa te adaptezi si sa devii suficient de nesimtit incat sa nu mai auzi nimic si pe nimeni. Ah, da, imi doresc cu ardoare sa devin nesimtita. Stie cineva un curs, pe undeva, ca nu ma pricep deloc ?

Eşti ceea ce ai făcut din tine.

Eşti ceea ce ai făcut din tine.

marți, 2 martie 2010

Un alt gand cules

Everything has its beauty, but not everyone can see it…